Monthly Archives: martie 2012

Educatorii de la egal la egal în domeniul prevenirii HIV/SIDA, din satele Costești, Molești și Hansca au primit certificate de participare

După o instruire în cadrul a 8 seminare privind combaterea HIV/SIDA, 15 tineri din satele Costești, Moleșt și Hansca  au primit certificatele bine meritate, de participare.

Astfel tinerii proaspăt instruiți vor realiza 9 seminare pe 3 tematici în cadrul proiectului ”Tinerii împreună pentru un viitor fără SIDA!” în școlile și liceele de la ei din localitate, dar și vor face schimb de experiență și cu ceilalți colegi.

Activitatea educatorilor nu se încheie aici, ei vor participa și la elaborarea unei piese de teatru social, participarea la un marș împotriva discriminării persoanelor cu HIV, și multe alte activități care vor derula pe tot parcursul anului 2012.

Evenimentul a avut loc cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, și nu a fost lipsit de scenete haioase,

cîntece, dansuri distractive,  prezentări de modă, de bucate și multă voie bună!

Victoria Bîrcă a fost desemnată cîștigătoarea pentru ”Cel mai romantic eseu”

O poveste de dragoste între doi adolescenți!

autor: Victoria Bîrcă

Dragostea între două persone este cel mai înălțător, minunat sentiment, pe care îl poate avea o fată și un băiat, care s-au întîlnit din întîmplare într-un supermarket. A fost dragoste la prima vedere pentru ei. Au început o prietenie strînsă, comunicau pe internet,  se vedeau în parc zilnic, pe aceeași bancă se sărutau mereu. Erau nedespărțiți.

Sentimentile lor deveneau din ce în ce mai strînse, mai puternice, mai aprinse…și asa au format un cuplu adevărat, care se iubeau la nebunie. Nu puteau unul fără altul, răsuflarea celuilalt era indispensabilă pentru ei. Erau mereu împreună, își spuneau cuvinte frumoase, pline de amor și pasiune, își exprimau dragostea prin gesture calde,  flori, săruturi, îmbrățișări, vorbe. Parcă trăiau un vis, o poveste țesută din fribre de fericire și înțelegere.

Dragostea lor a ajuns la cele mai înalte culmi, încît băiatul a dorit sa treaca la o alta etapă, unde a dorit să îi demonstreze că o iubește tot mai mult și mai mult. Fata însă a primit această propunere, ca un pumnal direct în inimă. A fost total împotrivă, nu pentru că nu îl iubea, nu pentru că nu era pregătită, nu pentru că nu împărtășea aceleași sentimente, ci pentru că ea știa că este bolnavă de SIDA, care se transmite pe cale sexuală., iar acest pas îl va condamna și pe el la aceeași soartă. Îndurerată și indecisă prefera să fugă de el, să se ascundă, să o uite, însă iubirea era prea puternică ca să fac un pas înapoi. Astfel, a decis mai bines ă spună adevărul, decît să trăiască cu inima frîntă și nedestăinuită.

Era o zi frumoasă, un început de primăvară care arăta ca un început de o nouă viață, cînd ea i-a spus: ”Dragul meu, este ceva ce tu nu știi despre mine… trebuie să afli”, iar el : ”Nu cred că te cunoaște cineva mai bine ca mine, eu știu și cîte fire de păr ți-au căzut azi, știu și de cite ori ți-a sclipit soarele în ochi, te știu la perfecție!”, iar ea  a spus pe un ton vinovat și uscat: ”Iubitule, sunt bolnavă de SIDA, am fost infectată  cu  3 ani în urmă la stomatolog, doar părinții știu și medicii, iar acum și tu…”.

Băiatul s-a pierdut, a privit cu neincredere și a zis: ”NU te cred!!!”, a continuat să strige cu un glas înfricoșător, tremurînd “NU,NU CRED!!!”

A fugit, a fugit plîngînd și a lăsat-o și pe ea  în lacrimi. Era atît de dureros, încît s-a întors să o caute, dar nu vedea în fața ochilor. A mers toată ziua, nu știa unde se duce, unde se află, plîngea ca un copil, și apoi și-a dat seama că are nevoie de ea, ca ea este aerul și soarele din viața lui, ea este totul pentru el… S-a dus acasă la ea, și n-a găsit-o, s-a dus la liceu, și nu era, s-a dus la lecțiile sale de dans, era absentă în ziua ceea, s-a dus în parc și… a găsit-o, a gasit-o în sfîrșit pe banca unde se sărutau în fiecare zi… Era acolo, cu fața acoperită, cu părul încîlcit, fără vlagă, era pierdută…El s-a apropiat de ea, i-a descîlcit părul de pe față, i-a luat mîna în mîna lui și i-a zis: ”Draga mea, este ceva ce tu încă nu știi despre mine… sunt prea îndrăgostit de tine ca să te las, sunt prea nebun după tine ca să renunț la acești ochi frumoși, sunt prea vrăjit de suflețelul tău ca să îl pot uita. Nu pot, nu pot face nici mcar un pas fără tine! Promit că te voi ajuta mereu și că din această zi voi lupta alături de tine, îți voi demonstra iubirea și respectul meu pentru tine!”

Cîștigătoare concursului de eseuri ”Este ceva ce tu nu stii despre mine…” este Dorina Luca!

Este ceva…ce tu nu stii despre mine..

autor: Dorina Luca

Toţi ne naştem învăluiţi de mistere…Încă de la naştere căpătăm tendinţa de a ascunde ceva, pentru că fiecare om are o mască sub care ascunde poate un ocean de lacrimi în care acesta se îneacă zi de zi. Singurătatea este cel mai înfiorător sentiment pe care un om îl poate simţi, dacă ne înconjurăm sufletul cu alte suflete şi zidim măcar un chip din iubire niciodată nu vom cunoaşte greutatea cu care apasă acest sentiment. La un copil care încă nu s-a născut mai întîi a început a bate inima apoi s-au dezvoltat şi celelalte organe. Din primele săptămîni de viaţă omul cunoaşte dragostea, în special faţă de persoana care în curînd îi va da viaţă, îi va da ocazia să păşească în lumină. Am fost inspirată să scriu după ce am văzut o poveste destul de tristă, m-au trecut toţi fiorii atunci cînd am văzut cum o persoană cu dizabilităţi şi pe deasupra bolnavă de SIDA a fost nevoită să îmbrace un costum de urs pentru a primi o îmbraţişare sinceră şi caldă de la trecătorii din stradă. La final insă era atît de fericit pentru că pentru prima oară această persoană cunoscuse sentimentul de dragoste, pentru prima dată a simţit că este iubit cu adevărat. Probabil abia îşi stăpînea impulsul de a le spune oamenilor care il imbrăţişau „Este ceva, ce tu nu stii despre mine”, avea nevoia de a fi înţeles. Însă cu siguranţă dacă îşi dădea jos “ masca“ sub care se ascundea un chip diferit, toţi oamenii aveau să-l ignore…Oare chiar persoanele infectate cu HIV, persoanele cu dizabilităţi  trebuie izolate şi ignorate? Oare noi nu avem un pic de căldură şi tandreţe în plus pentru cei care într-adevăr au nevoie? Şi mai avem tupeul sa afirmăm ca trăim într-o lume plină de nepăsare şi nesiguranţă…

“Viaţa însăşi e o stare de tranzit între naştere şi moarte… un peron unde te zbaţi să ocupi un loc într-un tren, eşti fericit că ai prins un loc la clasa I sau la fereastră pe cînd altul e necăjit că a ramas în picioare pe culoar, alţii nu reuşesc să se prindă nici de scări, ramân pe peron să aştepte următorul tren… Şi fiecare uită că trenurile astea nu duc nicaieri. Cel care a ocupat un loc la fereastră este egal cu cel care stă în picioare pe culoar şi cu cel care vine abia cu următorul tren. În cele din urmă se vor întâlni toţi undeva, într-un deşert, unde chiar şinele se transformă în nisip… în loc să se uite în jur, oamenii se îmbulzesc, se calcă în picioare, îşi dau ghionturi şi nu realizează că Ne naştem singuri şi murim tot singuri…”

Dragostea nu înseamnă sacrificiu, deci haideţi să-i iubim pe cei care au mai mare nevoie, caci chiar daca ne naştem singuri, trăim singuri şi murim singuri prin dragoste şi prietenie creem iluzia de un moment că nu suntem atît de singuri.