Monthly Archives: iulie 2013

Zi de odihna pentru voluntarii AO Alternativa!

.


Duminică, 28 iulie, AO Alternativa a organizat o zi de odihnă pentru voluntarii săi pe malul lacului Costesti.
Ziua a început cu strîngerea gunoiului de pe o porţiune de teren, şi a da exemplul celor din jur, iar mai apoi a urmat o evaluare a tuturor activităţilor pe jumătate de an. Mai apoi s-a prezentat un draft al activităţilor pentru a doua jumătate de an, s-au explicat responsabilităţile voluntarilor, termenele de realizare şi rezultatele dorite.
După partea teoretică, s-a trecut la înmînarea diplomelor pentru voluntarii care au fost implicaţi în Sîptămîna Naţională a Voluntariatului.
Voluntarii au profitat de ocazie şi au felicitat-o pe Tatiana Goro, asistentul de proiect al AO Alternativa, i-au cîntat şi totodată s-a destins atmosfera.
Ziua a continuat cu un gratar, jocuri, relaxare şi team-building. Voluntarii s-au arătat mulţumiţi de ziua care au petrecut-o, mărturisînd că ar mai dori astfel de evenimente, care îi apropie mai mult.

Lansarea proiectului „Dezvoltarea prin artă!”

Vineri, 19 iulie AO Alternativa a lansat un proiect social „Dezvoltare prin artă”, care constă în crearea unui atelier de pictură. Scopul acestuia este de a creşte şi de a întări activitatea organizaţiei obşteşti Alternativa, prin obţinerea unui venit propriu durabil, pentru a continua de a dezvolta noi bunuri şi servicii în regiune raionului Ialoveni.
Realizarea tablourilor de către voluntarii organizaţiei în diverse forme (desen în creion, acuarela, goash, ulei, cărbune,pastel, ş.a.), dar şi alte produse hand-made va fi precedată de vinderea acestora în cadrul expoziţiilor şi evenimentelor la nivel local si regional. Primul eveniment la care voluntarii planifică să vîndă lucrările, este 31 August-Ziua Limbii Romane.
Voluntarii au realizat în prima zi de lucru, 2 gravuri, iar succesul lor i-a determinat să revina la masa de lucru cît mai repede. Victoria Bîrcă ne-a mărturisit: „Nu am răbdare să revin săptămîna viitoare şi să încep o altă lucrare. Îmi place foarte mult! Mai ales că îmi petrec vacanţa altfel decît deobicei.”
Proiectul „Dezvoltare prin artă” , a fost cîştigat în urma unui concurs de micro-granturi pentru crearea sau extinderea unei afaceri sociale, de AO C.I.S.T.E. „CERTITUDINE” ce implementează proiectul Antreprenoriat Social pentru Tinerii din Mediul Rural cu susţinerea generoasă a Ambasadei Olandei la Kiev