Daily Archives: 1 decembrie 2013

Marş social cu ocazia Zilei Internaţionale de prevenire şi Combatere HIV-SIDA!

2Vineri, la ora 12.30 voluntarii AO Alternativa, în colaborare cu Instituţia Medicală Sanitară Publică, Spitalul Raional Ialoveni şi CSPT Avante şi Consiliul Raional, au dat startul Marşului Social de prevenire a HIV/SIDA şi combaterii stigmatizării persoanelor purtătoare de acest virus.
Marşul a început pe etajele din Spitalul Raional şi a continuat pe strada Alexandru cel Bun pînă la staţia de autobuze. Voluntarii au distribuit 2500 de pliante informative privind metodele de protecţie împotriva HIV, căile de infectare, statisticele naţionale şi regionale privind acest virus şi sute de prezervative la dorinţă.
Voluntarii s-au confruntat cu mai multe situaţii neplăcute. Una din acestea a fost aruncarea pliantelor informative în faţă sau pe jos, la auzirea cuvintelor HIV/SIDA sau jignirea cu cuvinte discriminatorii. Unii trecători chiar au întrebat voluntarii din ce religie sau sectă fac parte, alţii au spus: “Eu sînt în vîrsta şi nu-mi trebuie să ştiu aşa ceva.” Acest lucru dovedeşte, că societatea are nevoie de mai multe campanii de sensibilizare în acest domeniu. Pe de altă parte tinerii şi persoanele de vîrstă medie s-au arătat interesaţi de campanie şi au solicitat mai multe materiale şi prezervative, intrînd în discuţii cu voluntarii despre acest marş şi activitatea asociaţiei.
Această activitate a fost desfăşurată cu ocazia zilei de 1 decembrie-Ziua Internaţională de Prevenire şi Combatere HIV-SIDA, cu suportul MTV Staying Alive Foundation, Londra.