Apeduct nou pentru 195 de gospodării din satul Costești

Joi, 29 septembrie, a fost organizată recepția lucrărilor privind conectarea apeductului zonei Gîrlea la o sursă de apă potabilă de calitate pentru 195 de p1470001gospodării.

Evenimentul a dat start prin informarea cetățenilor despre cum a început, fiecare etapă de implementare și provocările întîlnite pe tot parcursul lucrărilor. Maria Bivol, președintele A.O. Alternativa, care a lansat acest proiect încă din anul 2015, a menționat despre importanța mobilizării comunitare în implementarea proiectelor locale și implicarea administrației publice cu contribuție financiară. Maria a oferit și cifre despre grupul de mobilizare comunitară, datorită cărora a fost inițiate mai multe proiecte pentru localitate precum pictarea stațiilor din localitate, construcția drumului din zona Zona Movila din anul curent și crearea parcurilor în sat în anul 2017.

Primarul satului Natalia Petrea a felicitat gîrlenii pentru inițiativa de a se mobiliza prin scrierea petițiilor și venirea cu soluții pentru rezolvarea problemei apei de calitatea joasă. Dumneaiei a menționat că toate proiectele care se vor implementa în satul Costești va fi cu contribuția și p1460904mobilizarea cetățenilor. Primarul a informat despre care sînt cifrele proiectului și investițiile făcute.

Rezultate:

  • Instalarea a 1500 metri de apeduct;
  • 130 metri săpați manual de cetățeni;
  • 195 de gospodării conectate la apă potabilă de calitate, aproximativ 600 de beneficiari direcți;

Cheltuieli:

  • 252 890,23 lei Fundația Est Europeană;
  • 289 000 lei Primăria Costești;
  • 61 000 contribuția cetățenilor
  • 50 000 contribuția Consiliului raional Ialoveni

Restanțe: Colectarea contribuției celor 134 de gospodării beneficiare în vederea procurării unei pompe moderne care va asigura presiunea necesară, ca apa să ajungă la fiecare beneficiar în parte!

Primarul localității a spus că drumurile care au suferit în urmă lucrărilor vor fi reparate și readuse la starea care erau înainte de săpături.

p1460868La eveniment a participat și Consiliul Raional Ialoveni prin prezența președintelui Anatolie Dimitriu, care a menționat că satul Costești este un model de participare activă a localnicilor la viața comunității. Dimitriu a felicitat beneficiarii cu noul apeduct, primăria Costești pentru colaborarea fructuoasă cu organizația neguvernamentală Alternativa și a mulțumit Fundației Est-Europene pentru suportul adus în cadrul tuturor proiectelor finanțate în raionul Ialoveni.

Mariana Buruiană, reprezentatul Fundației Est-Europene a spus că satul Costești este întotdeauna un model pentru alte localități rurale, care demonstrează că se pot realiza lucruri frumoase dacă este colaborare și înțelegere. Doamna Buruiană a povestit și despre implicarea activă a primarului satului Costești, Natalia Petrea în toate activitățile și instruirile Fundației, care demonstrează că se dorește o schimbare în satul pe care îl conduce. Mariana a ținut să menționeze și despre suportul financiar datorită căruia fost posibil acest proiect, adică p1460872Guvernul Suediei și Ministerul Afacerilor Externe ale Danemarcei, care an de an investesc în bunăstarea Republicii Moldova.

Compania care a fost responsabilă de instalarea apeductului, reprezentată de către Ștefan Bivol a efectuat un efort imens pentru finalizarea tuturor lucrărilor în termen. Domnul Bivol a spus că este prima experiență de lucru în astfel de termene, unde a fost nevoit să lucreze pînă după miezul nopții, dar care a meritat tot efortul. Dumnealui a mai menționat că acest proiect a continuat prin renovarea totală a unui segment de 700 metri de apeduct din zona centru, care va asigura alte 500 de gospodării cu apă potabilă.

Evenimentul a adunat peste 50 de beneficiari ai proiectului, consilieri locali, voluntari și cetățeni interesați p1470001de proiect. Preotul Tudor Postică  a finalizat adunarea printr-o slujbă divină de sfințire a apeductului și a mulțumit primarului satului, finanțatorului și tuturor oamenilor de bună credință, care au contribuit la aprovizionarea oamenilor cu apă potabilă de calitate.

Acest proiect este implementat de către Asociația Obștească Alternativa cu suportul Fundaţiei Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei și Ministerul Afacerilor de Externe al Danemarcei/DANIDA și Primăria Costești

discalimer

p1460832 p1460849 p1460852 p1460863 p1460915 p1460917 p1460918 p1460933 p1460941 p1460953 p1460959 p1460984 p1460987

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>