Cîștigătoare concursului de eseuri ”Este ceva ce tu nu stii despre mine…” este Dorina Luca!

Este ceva…ce tu nu stii despre mine..

autor: Dorina Luca

Toţi ne naştem învăluiţi de mistere…Încă de la naştere căpătăm tendinţa de a ascunde ceva, pentru că fiecare om are o mască sub care ascunde poate un ocean de lacrimi în care acesta se îneacă zi de zi. Singurătatea este cel mai înfiorător sentiment pe care un om îl poate simţi, dacă ne înconjurăm sufletul cu alte suflete şi zidim măcar un chip din iubire niciodată nu vom cunoaşte greutatea cu care apasă acest sentiment. La un copil care încă nu s-a născut mai întîi a început a bate inima apoi s-au dezvoltat şi celelalte organe. Din primele săptămîni de viaţă omul cunoaşte dragostea, în special faţă de persoana care în curînd îi va da viaţă, îi va da ocazia să păşească în lumină. Am fost inspirată să scriu după ce am văzut o poveste destul de tristă, m-au trecut toţi fiorii atunci cînd am văzut cum o persoană cu dizabilităţi şi pe deasupra bolnavă de SIDA a fost nevoită să îmbrace un costum de urs pentru a primi o îmbraţişare sinceră şi caldă de la trecătorii din stradă. La final insă era atît de fericit pentru că pentru prima oară această persoană cunoscuse sentimentul de dragoste, pentru prima dată a simţit că este iubit cu adevărat. Probabil abia îşi stăpînea impulsul de a le spune oamenilor care il imbrăţişau „Este ceva, ce tu nu stii despre mine”, avea nevoia de a fi înţeles. Însă cu siguranţă dacă îşi dădea jos “ masca“ sub care se ascundea un chip diferit, toţi oamenii aveau să-l ignore…Oare chiar persoanele infectate cu HIV, persoanele cu dizabilităţi  trebuie izolate şi ignorate? Oare noi nu avem un pic de căldură şi tandreţe în plus pentru cei care într-adevăr au nevoie? Şi mai avem tupeul sa afirmăm ca trăim într-o lume plină de nepăsare şi nesiguranţă…

“Viaţa însăşi e o stare de tranzit între naştere şi moarte… un peron unde te zbaţi să ocupi un loc într-un tren, eşti fericit că ai prins un loc la clasa I sau la fereastră pe cînd altul e necăjit că a ramas în picioare pe culoar, alţii nu reuşesc să se prindă nici de scări, ramân pe peron să aştepte următorul tren… Şi fiecare uită că trenurile astea nu duc nicaieri. Cel care a ocupat un loc la fereastră este egal cu cel care stă în picioare pe culoar şi cu cel care vine abia cu următorul tren. În cele din urmă se vor întâlni toţi undeva, într-un deşert, unde chiar şinele se transformă în nisip… în loc să se uite în jur, oamenii se îmbulzesc, se calcă în picioare, îşi dau ghionturi şi nu realizează că Ne naştem singuri şi murim tot singuri…”

Dragostea nu înseamnă sacrificiu, deci haideţi să-i iubim pe cei care au mai mare nevoie, caci chiar daca ne naştem singuri, trăim singuri şi murim singuri prin dragoste şi prietenie creem iluzia de un moment că nu suntem atît de singuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>