Instruire pentru tineri – ”Managementul proiectelor comunitare”

55857865_2103932096338737_1851478530639003648_o

În contextul Programului ,,Costești – Capitala Tineretului 2019”, la 30 martie 2019, în sala mare de şedinţe a Consiliului Raional Ialoveni, a fost organizat atelierul de instruire ,,Managementul proiectelor comunitare”, cu participarea a peste cincizeci de tineri activi din cele 31 de grupuri de iniţiativă civică și consilii locale de tineret, din 15 localități ale raionului, care au elaborat și depus proiecte la concursul desfășurat în perioada 11 februarie – 02 martie 2019, în cadrul Rundei a a XVIII – a de Granturi Mici a Programului Fondul pentru Tineri Ialoveni.

Moderatorii atelierului – domnul Sergiu Gurău, director executiv, A. O. ,,Eco-Răzeni” şi Victor Pletosu, specialist principal în domeniul politicilor de tineret, Consiliul Raional Ialoveni – au reuşit să implice echipele de proiect în cadrul a 4 focus-grupuri tematice: ,,Rolul educaţiei non-formale în dezvoltarea capacităţilor şi competenţelor tinerilor”; ,,Implicarea tinerilor în acţiuni de protecţie a mediului şi de promovare a educaţiei ecologice”; ,,Accesul facilitat al tinerilor la activităţi cultural-artistice şi de petrecere a timpului liber”; precum și ,,Participarea tinerilor la viaţa publică şi promovarea cetăţeniei inteligente şi active”.

Prin diverse metode, jocuri energizante şi activităţi de educaţie non-formală tinerii consilieri au parcurs etapele iniţierii şi scrierii unui proiect: formarea echipei; efectuarea analizei arborelui problemei; sondajul de opinie privind culegerea datelor care confirmă existenţa problemei; identificarea celor mai bune soluţii; stabilirea scopului şi obiectivelor proiectului; analiza situaţiei şi inventarierea resurselor din comunitate; elaborarea planului de acţiuni şi a perioadei de implementare; descrierea activităţilor; distribuirea clară a responsabilităţilor între membrii echipei; estimarea costului proiectului şi a devizului de cheltuieli; stabilirea parteneriatelor; argumentarea continuităţii proiectului; stabilirea titlului proiectului și completarea formularului de aplicare.55686912_2103931993005414_3559217622711009280_o

Deoarece, justificarea proiectului este descrierea problemei, participanţii au efectuat analiza arborelui problemei descrise în proiectele elaborate de ei, cu identificarea cauzelor primare și secundare ale problemei precum și a efectelor directe și indirecte care se vor produce, dacă problema nu va fi soluţionată.

Conform matricii cadrului logic, audienţii au transformat, într-un mod creativ, arborele problemei în arborele obiectivelor, găsind soluţii viabile pentru fiecare aspect negativ, prin exerciţii practice de formulare a scopului, obiectivelor şi descrierea activităţilor corelate cu cauzele secundare ale problemei, precum și rezultatele scontate calitative și cantitative sugerate de efectele primare ale problemei.

Prin urmare, tema pentru acasă a participanților este de a ajusta și îmbunătăți proiectele elaborate de cele 31 de grupuri de iniţiativă civică și consilii locale de tineret, conform matricii cadrului logic și ghidului solicitantului de finanțare în Runda a XVIII – a de Granturi Mici pentru Tineri, după care, vor fi expediate pe poșta electronică a Fondului pentru Tineri Ialoveni fondultinerilor@gmail.com .

La 31 martie 2019, în sala mare de şedinţe a Consiliului Raional Ialoveni, s-a desfăşurat Atelierul de instruire ,,Managementul financiar”, cu participarea a peste douăzeci de tineri activi din localitățile: Răzeni, Costeşti, Sociteni, Hansca, Ruseştii Noi, Ialoveni, Pojăreni și Mileștii Mici.

Moderatoarea atelierului – doamna expert Angela GLADEI, directorul Companiei ,,Business Development Capital” (BDC) – a reuşit să familiarizeze participanții cu structura bilanțului contabil format din clasele (conturile) active și pasive egale și corelate, în mod logic, între ele.

56474553_2103931999672080_2192687813718179840_oBilanțul este cartea de vizită a întreprinderii, deoarece relevă indicatorii de performanță și cît de capitalizat este antreprenorul – informație folosită pe larg de către băncile comerciale și organele fiscale. Bilanțul reflectă expresia valorică la un moment dat și este echilibrul dintre bunurile economice (averea, patrimoniul) și sursele de finanțare / formare a acestora, și se întocmește la finele anului de gestiune.

Tipurile de active: fixe (mai puțin lichide și greu transformate în bani, procurate pentru procesul de producere: încăpere, utilajul nesesar, mijloc de transport), mobile (lichide, cu mișcare permanentă, pe termen scurt, care pot fi ușor transformate în bani: stocuri, inventar), corporale și intangibile (licență, brevete, autorizație, softul). Activele investiționale sunt banii cu care o întreprindere cumpără o cotă parte de acțiuni de la altă întreprindere. Activele circulante sunt materia primă pentru producere, cum ar fi benzina, motorina, energia electrică. Activele curente sunt stocurile, creanțele, investiții pe termen scurt, casa și conturile la bănci.

În evidența contabilă pot fi efectuate modificările: activ – activ, pasiv – pasiv, activ – pasiv și pasiv – activ. Creanțele sunt banii datorați de către un client pentru produsele și serviciile furnizate în credit. Un antreprenor poate cere reevaluarea activelor în scopul majorării capitalului și a activelor, pentru îmbunătățirea situației financiare. Fluxurile de numerar relevă încasările și ieșirile pe fiecare lună, dar un flux numerar negativ afectează buna funcționare a întreprinderii. Incapacitatea de plată duce la riscul de insolvență.

Pasivele sunt alcătuite din capitalul propriu și datoriile pe termen scurt și lung. Capitalul propriu este resursa ponderată la risc. Cu cît riscul este mai mare, cu atît este necesar de majorat capitalul. Dacă împrumuturile sunt mai mari decît capitalul de cîteva ori, atunci se conturează un anumit risc. Deși fiecare business are riscurile lui, fiecare industrie are ciclul ei de producere care demonstrează capacitatea de a investi bani în producere și de obținere a profitului. Raportul profit – pierdere reflectă situația financiară, veniturile și cheltuielile, iar probabilitatea de-a avea profit este și probabilitatea de-a avea pierdere. În scopul prevenirii pierderilor se formează rezervele, care sunt pernuța de securitate, și care trebuie prevăzute în politica contabilă a anului de gestiune.

55857545_2103931989672081_2471186549891399680_oAstfel, invităm tinerii activi, înzestrați cu spirit de întreprinzător să participe la următoarele ateliere de instruire în domeniul managementului finanaciar, care se vor desfășura vineri, 05 aprilie 2019, orele 15:00 – 19:00, în sala mare de ședințe a Consiliului Raional Ialoveni, precum și sîmbătă, 06 aprilie 2019, orele 10:00 – 16:00, în sala mare de ședințe a Consiliului Raional Ialoveni,

Suntem profund recunoscători partenerilor consecvenţi: Consiliul Raional Ialoveni, A. O. ,,Eco-Răzeni” şi Fundaţia Est-Europeană din Moldova pentru generozitatea şi suportul substanțial acordat la desfăşurarea evenimentului.

Victor PLETOSU, specialist principal în domeniul politicilor de tineret, Aparatul Președintelui Raionului Ialoveni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>