Definiţii

Activitate de voluntariat – este participarea benevolă, desfăşurată din proprie iniţiativă, de către o persoană denumită voluntar, în interesul public. Activitatea de voluntariat poate fi oferită în afara sau în baza contractului de voluntariat.voluntar 2

Voluntar poate fi orice cetăţean al Republicii Moldova, cetăţean străin sau apatrid, care în sprijinul solidarităţii civice doreşte să se implice în activităţi de voluntariat organizate de persoane juridice de drept public şi de drept privat fără scop lucrativ. Voluntariatul promovează cele mai nobile aspiraţii ale omenirii – pacea, libertatea, oportunitatea, siguranţa, şi justiţia pentru toţi oamenii.

În această epoca a globalizării şi a schimbărilor continue, lumea devine mai mică, mai interdependentă, şi mai complexă. Voluntariatul – fie prin acţiuni individuale sau de grup – este o modalitate în care valorile umane, cum este – grija de comunitate, pot fi întărite şi susţinute.

voluntar1

Voluntariatul dezvoltă și folosește eficient calitățile fizice, intelectuale, morale, socio-afective și spirituale. Este ajutorul și sprijinul esențial, care deschide oportunități diverse de creștere pe plan profesional, social și personal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>